Semnificaţia numelui Basarabia
   Până la 1812
   1812 - 1916
   1917 - 1918
   Agresiunea bolşevică
   1919 - 1939
   1940 - Crucificarea României
   1941
   Deportări, foamete, gulag
   1944 - 1989
   Directivele NKVD
   Insula Şerpilor
   Dupa 1990
   Războiul din Transnistria
  Home



   Insula Serpilor, pamant romanesc

   Tezaurul Romaniei de la Moscova

   SOSGeorgia
Mai 1812: Pacea de la Bucureşti

In urma razboiului ruso-turc (1806-1812), Turcia cedeaza Rusiei teritoriul dintre Prut si Nistru - care de atunci, se va numi Basarabia. Basarabia desemna pe vremuri doar partea de sud a Moldovei dintre Prut şi Nistru - numită şi Bugeac sau Basarabia istorică, parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista - pentru ca după 1812 să devină denumirea oficială a întregului teritoriu al Moldovei dintre Prut şi Nistru, de la Marea Neagră pînă la Bucovina în poalele Carpaţilor

Va urma o intensă politică de rusificare şi de colonizare rusă şi ucrainiană.

"Poarta nu avea dreptul să facă această cesiune şi Rusiei ar fi trebuit să-i fie ruşine s-o ceară" (1834, raport al baronului Bois le-Comte)

Principatele au scapat de jaful rusesc nici după evacuare:

"Cu greu işi poate face cineva o idee justă de aroganta consulului Rusiei. A prezentat domnitorului în timpii din urmă, două note oficiale. În cea dintăi el reclamă, în numele amiralului Ciceagov, mai bine de două milioane de lei, o pretinsă datorie a Tării Româneşti către armată (raport al agentului Ledoulx catre Otto, 8 februarie 1815)

"Printr-un ordin al d-lui general Kutuzov, Valahia Mare şi Mică trebuie să furnizeze, pentru ziua de 28 a lunii, 20.000 de care, fiecare cu câte patru boi şi mînat de doi ţărani. … De astă dată, armata va trage cu dînsa 80.000 boi şi 40.000 ţărani care vor merge fără îndoială să populeze vreun colţ de pustiu. Şi aceasta, domnule general, nu este tot. Generalul Kutuzov mai cere şi două milioane în bani. Divanul va fi silit să pună o nouă taxa, pe toţi locuitorii ţării, pămînteni sau străini" (raport al agentului Ledoulx catre Otto, 15 aprilie 1815)

(# Radu Rosetti, Actiunea politicii ruseşti în ţările române. Povestită de organele oficiale franceze, Cartea Românească, 2002)
1817 - 1828: Colonizarea Sudului Basarabiei
1818 - 1828: Basarabia are statut de autonomie
1828 - 1834: Ocupaţia rusească
1828 - 1857: Regimul regulamentar, sau Ţările Române guvernate de Regulamentul Organic

Din rapoartele consulilor si agentilor francezi:

Rusia cere Ţării Româneşti să predea 24.000 cetverturi de făină, 58.500 de ovăz, 2450 de crupe, 560.000 oca de carne şi 4.000 vedre de rachiu.

"Numărul trupelor care în acest moment ocupă numai provincia Valahiei este evaluat la 90.000 oameni. Dacă se ţine seama de faptul că o armată atât de numeroasă n-a fost până astăzi urmată de nici o casă de bani, de nici o subzistenţă, nici măcar de o singură cutie de medicamente, şi că toate trebuinţile ei, până chiar şi solda trupelor, sunt îndestulate pe cale de rechiziţie militară, îşi poate face cineva o idee de împovărarea locuitorilor acestei nenorocite ţări? " (Hugot către Laferronnays, 30 mai 1828)

Pe lîngă rechiziţiile de hrană, ţăranii au fost şi ei rechiziţionaţi pentru transporturi şi săpatul tranşeelor, chiar în perioada lucrărilor de pe câmp, aşa încât recolta a fost compromisă. Ruşii au mai cerut, în plus, şi 5.500.000 puduri de fân, confecţionarea a 80.000 potcoave, pentru a potcovi 40.000 boi rechiziţionaţi tot de la ţăranii români în scopul transportării prin Balcani, a artileriei ruseşti, după care, boii înşişi trebuie să servească drept hrană soldaţilor ruşi…

" toate aceste lucruri nu costă Rusia nimica. Sunt rechiziţionate şi alcătuiesc numai o mică parte din ceea ce românii sunt îndatoraţi să furnizeze.. Dacă Ţara Românească n-ar fi închisă din toate părţile, n-ar mai rămâne într-însa după 24 ceasuri nici un locuitor altul decât boierii şi grecii "(Hugot către Laferronnays, 23 iunie 1828)

Divanului Ţarii Româneşti i s-a cerut să furnizeze 4.000 de oameni care să lucreze gratuit la dărâmarea forturilor Brăilei.

.. In judeţul Ialomiţa, dacă la recensământul făcut de înşişi ruşi în noiembrie 1828 erau 18.500 vite cornute, la jumătatea lunii ianuarie mai erau 2.000.. "drumurile sunt semănate cu stârvuri de vite moarte subit şi vedem acelaşi lucru pe străzile Bucureştiului." (Hugot către Laferronnays, 19 ianuarie 1829)

Satele aflate în calea armatei ruse încep a fi pustiite, ţăranii - cu grânele rechiziţionate şi vitele omorâte de căratul proviziilor sau lovite de epidemii - fugind în Transilvania.. . Generalul rus Jeltuhin pretinde chiar ca Ţara Românească să suporte în totalitate armata rusă şi după ce aceasta va trece Dunărea in Bulgaria.

" Când boii lipsesc sau, ceea ce se întâmplă des, mor sub jug, se înjugă în locul lor ţărani" (Viollier către Polignac, 30 iulie 1929)

Se înmulţesc sinuciderile printre ţărani, chiar două căpetenii de sate se vor sinucide in antecamera caimacamului Craiovei, neputînd furniza ceea ce nu aveau.


Moldovei I se mai cer 24 - 25.000 de care pentru transportul a 100.000 cetverturi de făină de pe malarile Prutului pe acelea ale Dunării.. toate carele din ţară vor fi rechiziţionate.. pentru acest transport. Lipsa oricăror produse va duce la scumpiri excesie "o căruţă de lemne de foc va ajunge, de la 3 lei la 24.

"Generalul Jeltuhin administra prin lovituri de sabie, întemniţa, sughiunea, matrata pe toti cei care nu erau ruşi" (Hugot catre Portalis, 6 iulie 1829)
1834 - 1851: Concluziile rapoartelor consulilor şi agenţilor francezi


- deşi Rusia a înscris în Tratatul de la Adrianopol autonomia Ţărilor Române, a suprimat-o apoi, prin dispoziţia finală a Regulamentului (introdusă prin fraudă şi fals) care interzicea ocârmuirii pământen, Domnului şi Adunării Obşteşti dreptul de a aduce vreo modificare în viaţa constituţională a ţării; a suprimat dreptul de legiferare al Obşteştilor Adunări, a suprimat orice urmă de sistem reprezentativ, prin senedul de la Balta Liman, care suspenda Adunările Obşteşti pe timp de 7 ani, înlocuindu-le cu adunări de notabili, a suprimat dreptul de alegere a domnului , impunînd Porţii numirea unor domni desemnaţi de ea, a incercat să rusifice Biserica Moldovei, căutând să-I impună un arhiereu rus

Rusia " a lucrat cu intenţie, în chip metodic, la desconsiderarea guvernului pămîntean, căutând să-l pună în neputinţa de a ocârmui, să-l facă ridicol şi odios, uneltind necontenit intrigi între domni, adunări şi boieri, aţâţând veşnic şi în chip sistematic pe unii împotriva celorlaţi, exploatînd patimile lor cele rele. Acestea, în scopul de a dovedi lumii şi chiar ţărilor noastre că ele nu sunt în stare a se ocârmui singure şi spre a le îndemna să caute liman de scăpare în stăpânirea rusească

a cautat să împiedice ducerea tineretului român la studii în focarele de lumină ale apusului, încercând să-l aducă la şcolile ei;

a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a opri orice deşteptare a conştiinţei şi a simţământului naţional, orice dezvoltare atât a acestor sinţăminte cât şi a acelui al demnităţii omeneşti în popor " (Radu Rosetti, ibid, p. 146)


a tăgăduit la 1848, prin organul cancelarului împărătesc, până şi fiinţa unei naţionalităţi române; a proclamat, tot prin acelasi organ, că ţările noastre nu se împărtăşesc de dreptul public european, că ele există numai pe temeiul tratatelor impuse Porţii de Rusia.

Proclamarea de catre guvernul provizoriu de la 1848, a principiului suveranităţii poporului a indignat guvernul rusesc intr-atât incât el a denunţat aceaată proclamare de principiu ca o atingere la drepturile sultanului.

a încercat să-şi creeze un monopol rusesc supra subsolului Ţarii Romanesti dar a interzis Moldovei, la 1851, să acorde unui consorţiu german concesiunea unei banci ipotecare şi de credit.

" in rezumat, odios era Regulamentul Oragnic, dar mult mai odios a fost chipul in care Rusia l-a aplicat"
1853: Ocupaţia rusească a Principatelor
1856: Războiul Crimeei

a mîntuit Ţările Române de protectoratul Rusiei
1856: Tratatul de la Paris

A înlocuit acest protectorat al ţarului asupra Principatelor cu Garanţia autonomiei lor de către Europa; judetele din sudul Basarabiei sunt retrocedate către Moldova

Conventia de la 1857 a dat Ţărilor Române o alcătuire intemeiată pe principii moderne.

Istoricul realţiilor româno-ruse şi descrierea situaţiei din Ţările Române este alcătuită de Radu Rosetti din
rapoarte si memorii facute de mai mult de 40 de consuli si agenti francezi pe o perioada de cateva decenii (1766 - 1851), absolut toate concordând in observarea realităţilor româneşti şi in judecarea acţiunii distructive a politicii ruseşti in Ţările Române şi hotărârea nestrămutată a Rusiei de a pune stăpânire pe ele.

Dupa 1856, cand ţările ii scapa de sub control, Rusia se va razbuna, facandu-le cât mai mult rău posibil: sechestrand in folosul propriu averile din Basarabia ale eparhiilor şi mănăstirilor neînchinate, a incercat să desfacă unirea punând la cale mişcarea separatistă de la 3 aprilie 1866, ne-a silit să cedăm cele 3 judeţe din Sudul Basarabiei, s-a opus, la Tratatul de la Berlin, să ni se dea o graniţă cu putinţă de a fi aparat dinspre Bulgaria, a incercat răscularea poporului la 1888.

"In rezumat, istoria legăturilor noastre cu împăraţia drept-credincioasă ne dovedeşte că Rusia a fost şi Rusia este duşmanul de căpetenie al neamului nostru"
1859: Unirea Principatelor
1870: Rusia se dezice de angajamentele luate la Tratatul de la Paris
8 iulie 1876: Convenţia ruso-austriacă

prin care, în cazul împărţirii imperiului otoman, Rusia va primi sudul Basarabiei
16 aprilie 1877: Convenţia ruso-română

privitoare la trecerea trupelor ruseşti; Rusia garantează "integritatea teritorială" a teritoriului românesc
ianuarie - februarie 1878: Mihai Eminescu: Cestiunea Basarabiei

"(...) Vrea Rusia să ne dea independenta ? N-o primim de la ea.
Vrea să ne dea Dobrogea ? Asemenea n-o primim.

Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special si nu-i cerem decât ceea ce sântem in drept a-i cere ei, ca oricărui om de rând, cu fata curată: să respecte pe deplin conventia incheiată cu noi. Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia in numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dânsa, ci fiecare pentru sine si ale sale; ea pentru a implini mandatul Europei si pentru confratii ei de peste Dunăre; noi pentru noi.

Deci incă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata in numele nostru, căci n-am insărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene."

(Mihai Eminescu, Timpul, 28 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 42)

"Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o inapoi, drept din dreptul nostru si pamânt din pământul nostru ? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Va să zică onoarea Rusiei cere ca să se ia pe nedrept o bucată din România si aceeasi onoare nu cere respectarea conventiei iscalită ieri. Ciudată onoare intr-adevăr!
Si pe ce se intemeiază acest point d’honneur?

Fost-au Basarabia cucerită cu sabia ? Nu. Prin tratatul de Bucuresti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca pret al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.

Napoleon era asupra intrării in Rusia si trupele rusesti se intorceau in mars fortat, in ruptul capului, luând fata pământului românesc pe tălpile lor."

"Cestiunea retrocedarii Basarabiei cu incetul ajunge a fi o cestiune de existenta pentru poporul roman. Puternicul imparat Alexandru II staruieste sa cistige cu orice pret stapinirea asupra acestei parti din cea mai pretioasa parte a vetrei noastre stramosesti.

Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic !

Guvernul rusesc insusi a pus cestiunea astfel incit romanii sint datori a raminea pina in sfirsit consecuenti motiunilor votate de catre Corpurile legiuitoare; nu dam nimic si nu primim nimic.

Romanul care ar cuteza sa atinga acest principiu ar fi un vânzator."

(Mihai Eminescu, ("In sfirsit vedem limpede..."), Timpul, 25 ianuarie 1878; ("Cestiunea retrocedarii..."), Timpul, 10 februarie 1878


"Insuşi numele «Basarabia» ţipă sub condeiele tuseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Prusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor." (Mihai Eminescu,,Timpul, 1 martie 1878)
19 februarie 1878: Tratatul de la San Stefano

Rusia pastrează Sudul Basarabiei şi îşi rezerva dreptul de a oferi Dobrogea drept compensatie Romîniei
13 iulie 1878: Tratatul de la Berlin

Marile Puteri recunosc Rusiei dreptul de stăpâire asupra sudului Basarabiei
23 noiembrie / 6 decembrie 1916: Bucureştiul cade sub asediul trupelor Puterilor Centrale

Autorităţile se refugiază in Moldova, mutând capitala ţării la Iasi; populaţia Olteniei şi Munteniei ii urmează, retragându-se in condiţii de infern, cum le caracterizează chiar I.G.Duca
12 decembrie 1916: Tezaurul Bancii Naţionale

Consiliul de Miniştri "găseste că este nevoie să se puna in siguranţă in Rusia Tezaurul Bancii Naţionale şi aproba transportarea lui"; legea va fi votata si apoi promulgata la 24 decembrie.
12/25 decembrie: Începe transportarea Tezaurului

În urma asigurărilor verbale ale generalului A. Mossoloff, ministrul Rusiei, şi in prezenţa acestuia şi a reprezentanţilor Băncii Naţionale, incepe incărcarea tezaurului in gara Iaşi, operaţiune incheiată pe 14/27 decembrie; sunt umplute 17 vagoane. In final, se incheie un protocol, in 3 exemplare originale: unul pentru delegatul guvernului rus, unul pentru ministrul român de finanţe, Victor Antonescu, şi al treilea pentru delegaţii Băncii Naţionale.
21 decembrie 1916: Tezaurul ajunge la Moscova

unde se va intocmi un protocol provizoriu de recepţie a casetelor, care au fost depozitate in Palatul Armurelor din Kremlin intr-un compartiment de rezervă al Bancii de Stat din Moscova.

După inventariere, care s-a terminat pe 4 februarie 1917, s-a incheiat un protocol definitiv, semnat pe 16 februarie 1917.

In 1917 va fi trimis al doilea transport cu valori ale Băncii Naţionale a României; un tren de 24 de vagoane, conţinând 188 casete in valoare totală de 1.594.336.721,09 lei, a fost trimis pe 27 iulie 1917 la Moscova, desi izbucnise deja revoluţia bolşevică.
Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o inapoi, drept din dreptul nostru şi pamânt din pământul nostru ? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Va să zică onoarea Rusiei cere ca să se ia pe nedrept o bucată din România si aceeasi onoare nu cere respectarea conventiei iscalită ieri. Ciudată onoare intr-adevăr! Si pe ce se intemeiază acest point d’honneur?

Fost-au Basarabia cucerită cu sabia ? Nu. Prin tratatul de Bucuresti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.

Napoleon era asupra intrării in Rusia şi trupele ruseşti se intorceau in marş forţat, in ruptul capului, luând faşa pământului românesc pe tălpile lor.

(Mihai Eminescu, ("In sfirsit vedem limpede..."), Timpul, 25 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 40-41)




Dacă vom cîştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o crestiune trecătoare, iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi pierderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român.

Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic !

Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel încât românii sunt datori a ramânea până în sfârşit consecuenţi moţiunilor votate de către Corpurile legiuitoare; nu dăm nimic şi nu primim nimic.

Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.

(Mihai Eminescu, ("Cestiunea retrocedarii..."), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)




De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si străinul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.

Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Sătmar pâna ’n Săcele
Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul,
Indărat tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ’ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vară lui
Si-i străin în tara lui.

Dela Turnu ’n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s’asează pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbracă tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Si isvoarele îi seacă -
Sărac în tară saracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama părintilor,
Clopotele să le tragă
Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău!
Tu te ’nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s’aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Iti vin codri ’n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or sa piară
Din hotară în hotară,
Indrăgi-i-ar ciorile
Si spânzurătorile!
Mihai Eminescu, Doina