Semnificaţia numelui Basarabia
   Până la 1812
   1812 - 1916
   1917 - 1918
   Agresiunea bolşevică
   1919 - 1939
   1940 - Crucificarea României
   1941
   Deportări, foamete, gulag
   1944 - 1989
   Directivele NKVD
   Insula Şerpilor
   Dupa 1990
   Războiul din Transnistria
  Home



   Insula Serpilor, pamant romanesc

   Tezaurul Romaniei de la Moscova

   SOSGeorgia
România în luptă cu panslavismul

Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.

De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti "Hristos a inviat" în româneşte.

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.

Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.


extrase din: Mihai Eminescu, România în luptă cu panslavismul, Timpul, iunie 1878

Romania Mare

Se-aude azi din depărtare
La Dunăre un geamăt greu,
O, cât mai suferi azi de tare!
In Ţara ta, poporul meu!

Că iată, li-au răpit "păstorul"
Şi oile s-au risipit,
Punând la "stână" roşiorul
Pe cel "tovarăş" ca năimit".

Azi "urşii" smulg din carne lâna,
Iar sângele din "oi" îl sug
Şi multe oi, lăsându-şi stâna,
Prin locuri depărtate fug.

În plaiul strămoşesc, departe,
Oftează fraţii cu amar,
Fiind siliti acum să poarte
Povara Crucii spre "calvar".

0, Suflete nemângâiate
Din "lagărul de suferinţă",
Voi insetaţi de libertate,
Pâzindu-vă sfânta Credinţă

Voi socotiţi pe cei "de-afară"
Că sunt în raiul desfătării,
Căci nu e viată mai amară
Ca astăzi pe pământul Ţării.

Voi aşteptaţi o mângâiere,
0 rugăciune de la noi,
Dar nu aveţi la cine cere
Căci... toti suntem întru nevoi

Pribegi, instrăinaţi de casă,
Suntem la suflet răzleţiţi,
Căci duhul vrajbei nu ne lasă
Să fim măcar acum uniţi.

Ca pleava astăzi ne-mpresoară
Vârtejul rău al vrăşmăşiei,
Şi viaţa noastră mai amară
Ne-o facem noi în pribegie!
Cuviosul Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul), Turmă fără păstor



Romania Mare